Lima, insulele Ballestos, Nasca Lines, Cusco, Macchu Picchu, Muntele Curcubeu, Lacul Titicaca, Valea Sacra….toate par obiective turistice. Calatoria in Peru a fost minunata, insa a fost departe de a fi una turistica. Noi (eu si celelalte 12 suflete frumoase alaturi de care am fost in retreat) spunem ca Peru trebuie simtit mai degraba decat “povestit”, pentru ca nu stii la ce sa te astepti daca nu esti acolo.
Cand eram mica, obisnuiam sa joc un joc de carti “Maciupiciu”, dar nu am indraznit sa visez ca voi ajunge vreodata acolo. Chiar ma indoiam ca acel loc exista in realitate. Insa, cateodata, viata iti da mai mult decat poti visa.
Calatoria mea a inceput din avion, cu cartea “Omul in cautarea sensului vietii” a lui Viktor Frankl.
Carti, workshopuri, meditatie, calatorii spirituale, scoala de coaching, programul de certificare Compassionate Inquiry, si multe altele, toate au facut parte din procesul meu de transformare personala si spirituala de-a lungul ultimilor ani (proces in continua desfasurare). Insa de data aceasta, simt ca Peru va duce lucrurile la un alt nivel.
Am rezonat profund cu povestile incasilor, cu conexiunea lor cu Mama Pamant (Pachamama), Soarele, Luna, Stelele si Natura. Poate ca nu am mai vizitat Peru inainte, insa sufletul meu a mai fost cu siguranta acolo in alta viata.
Calatoria incepe usor in Lima, Miraflores, unde petrecem prima noapte.
A doua zi, facem un tur cu un autobuz si incepem sa ne cunoastem mai bine. Timpul a stat in loc prima data la ocean. Nu ma pot satura de muzica pe care o fac pietrele atunci cand sunt maturate de valuri. Poate ca facem si noi valuri in interiorul si in afara noastra, insa cu totii avem acel calm interior, imediat sub valuri, la fel ca oceanul.
Urmatoare oprire este la insulele Ballestos. Pe parcursul calatoriilor indelungate cu autocarul, sentimentul general este de surpriza. Nu stii niciodata ce urmeaza. Desert, nisip, oaza, vegetatie, munti; privelistea se schimba repede si neasteptat.
Este minunat sa vezi pinguini, lei de mare si foci in habitatul lor natural: fac o poza mentala a imprejurimilor, trag adanc aer in piept si ma conectez cu natura. Inima mi se umple de iubire si bucurie. Nu ma pot satura!
Urmatoare oprire: Liniile Nazsca
Liniile Nazsca sunt linii imense trasate in desert (geoglife) de catre civilizatia Nazsca (oamenii dinaintea incasilor) sub forma de diverse figuri (paianjen, robot, maimuta, pasare, etc.) care pot fi vazute din avion. Sunt multe povesti in jurul acestor linii: Civilizatia Nazsca le-a creat pentru a fi vazute de catre zeitati din cer; au fost folosite sub forma de observator pentru a indica locurile de la orizont de unde rasareau soarele sau alte corpuri celeste sau se pozitionau la solstitii; urme legate de irigatii …. Indiferent de scopul sau povestile legate de acestea, zborul deasupra liniilor a fost cu siguranta un moment de neuitat. Simt un cocktail de emotii in interiorul meu: lacrimi, minunare, greata; Sunt profund recunoscatoare!
Prima provocare este la Cusco. Altitudinea de acolo este de 3.400 m. Desi am inceput sa bem ceai de coca de cand am ajuns la hotel, durerea de cap nu ma lasa si nici greata, stari care se accentueaza a doua zi. Urcatul la altitudini asa mari poate fi o provocare pentru corp pentru cei care nu sunt obisnuiti cu asta.
Luam o masina catre Sacsayhuaman (“Saksaywaman” sau “Sexy Woman”) in Cusco, o fosta fortareata construita din blocuri imense de piatra. Pietrele se potrivesc perfect, la fel ca piesele unui puzzle, astfel ca nu poti intoduce nici macar o foaie de hartie intre ele. Este impresionant cum au reusit sa fie mutate aceste pietre (sunt unele care cantaresc 200 de tone). Ghidul ne povesteste despre ruine, despre incasi (copii Soarelui), despre sacrificii si ritualuri practicate in vremurile acelea.
Intram intr-unul din tunelurile de acolo („tunelul sarpelui”). Este intuneric bezna si putem sa ne deplasam doar unul in spatele celuilalt. Totusi, energia de acolo este minunata. Mai stau un pic acolo, spre iesire, inainte sa ies de tot afara. Acolo, un saman pe care l-am intalnit cu putin timp in urma, ne asteapta. Ne face semn sa il insotim intr-un loc din apropiere, unde ne tine o ceremonie de curatare a aurei. Suntem foarte emotionati si recunoscatori pentru experienta noastra.
Macchu Picchu este chiar mai impresionant decat in poze. Ghidul ne-a aratat cum isi dadeau seama incasii cand e solstitiu de vara, cum spargeau pietrele si cum tot ce e sus, in cer, are un corespondent si pe pamant (ex. Raul care inconjoara muntele era denumit dupa Calea Lactee).
Urmatoarea provocare este la Muntele Curcubeu. “Montaña de Siete Colores” sau “Montaña de Colores” se afla la 5.200 m deasupra nivelului marii, care a fost acoperit de zapada pana acum cativa ani in urma. A devenit din ce in ce mai popular datorita culorilor sale specifice unor diferite tipuri de minerale. Desi am facut trasee montane mai dificile in trecut, am mers chiar si pe carbuni incinsi la evenimentul lui Tony Robbins „Unleash the Power Within”, experienta pe muntele curcubeu este total diferita, in mare parte datorita altitudinii care facea respiratia din ce in ce mai dificila. Am refuzat sa iau un cal cu care as fi putut urca pana aproape de varf, pentru ca stiam ca o sa reusesc.
Urcatul pe munte este mai mult o calatorie individuala, o oportunitate pentru introspectie. Chiar daca vrei sa vorbesti cu alti oameni nu prea poti sa o faci fara sa obosesti, pentru ca respiratul devine o provocare.
Ultimii pasi au fost foarte dificili si timpul s-a oprit inca o data. Totul se intampla in reluare: am intalnit o fata care mi-a dat un servetel cu alcool pentru a ma ajuta cu diferenta de altitudine, o alta care cobora a strigat: „Hai ca poti”, iar un vultur care zbura foarte aproape de capul meu a aterizat in fata mea si am ramas un pic pe loc sa ne uitam unul la celalalt. Stiam ca nu sunt singura.
Simteam cum emotiile devin din ce in ce mai puternice pana am ajuns in varful muntelui unde am izbucnit in plans. A fost greu, minunat si a meritat orice efort.
Atunci cand decizi sa continui chiar si daca mintea iti spune ca nu poti sa o faci, atunci se schimba ceva in interior. Atunci au loc transformarile: in afara zonei de confort.
Asa cum spunea Viktor Frankl, „cei care au un „de ce” pentru care sa traiasca, pot suporta aproape orice „cum”.” Chiar daca eram sau nu constienti de „de ce-ul” nostru, de acel ceva care ne facea sa mergem inainte in ciuda tuturor provocarilor, calatoria noastra era acel „cum” pe care trebuia sa il suportam.
Insa, curand, urma sa realizam ca „de ce-ul” era sa ne pregateasca pentru urmatoarea noastra calatorie in jungla Amazoniana unde am participat la ceremoniile cu ayahuasca (va urma).
—– Ramaneti aproape pentru urmatorul articol despre ceremoniile cu Ayahuasca —–