
Ma gandeam recent la termenul de “putere”: ce sens ii dam si cum il folosim in calitate de lideri, parinti, femei sau alte roluri pe care le jucam in vietile noastre.
“Putere” vine de la latinescul potere, care inseamna “a putea” si este legat in principal de forta fizica, putere, control, autoritate, dominatie; putere peste/in relatie cu cineva/ceva.
Astazi, puterea este asociata cu bani/instarire si status. Daca esti intr-o pozitie de putere, ai puterea sa iti exerciti autoritatea peste ceilalti. In vremurile stravechi, aceasta pozitie de putere se putea referi la forta fizica a unui razboinic. Altii l-ar fi urmat, cautand protectie. Deci, era ceva ce ar fi putut fi masurat de puterea fizica sau de numarul de batalii luptate.
Cu toate acestea, intrucat forta fizica nu mai este necesara, sau cel putin nu asa mult, odata cu dezvoltarea tehnologiei, puterea este exercitata in alte feluri: manipulare, minimizarea celorlalti, dominare psihologica, etc. Astfel ca, primeste o interpretare mai degraba nefavorabila.
In leadership, puterea este ceva dupa care se tanjeste si care vine odata cu pozitia obtinuta, atat de femei cat si de barbati: barbatii care vor sa cucereasca si femeile carora le este teama sa fie percepute drept slabe si astfel preiau comportamentul barbatilor.
Dupa cum zicea Simon Sinek: „adevaratii lideri au atat calitati feminine cat si masculine, in echilibru”. Suprimatea femininului (atat de barbati cat si de femei) va da doar un sentiment de putere asupra celorlalti care va rezulta in performanta bazata pe frica, aducand rezultate doar pe termen scurt.
Cu toate ca avem nevoie de mai multi lideri femei, avem nevoie si mai mare de leadership feminin. Adevaratul leadership include empatie, rabdare, ascultare si grija, care sunt in mod traditional „calitati feminine”. – Simon Sinek
Dintr-o alta perspectiva, puterea poate fi vazuta ca si „capacitatea de a-ti indeplini misiunea, in aliniere cu valori pozitive.” (Cartea valorilor lumii)
Definirea puterii ca si o capacitate care iti permite sa iti implinesti misiunea personala sau de business, traind in acelasi timp valorile care sunt cel mai importante pentru tine, duce la o explorare a resurselor interioare mai degraba decat exploatarea celorlalti.
Ca sa cresti puterea inseamna si sa adaugi valoare puterii altor persoane, in loc sa le-o iei. Daca nu crestem capacitatea altor persoane de a-si indeplini misiunea lor, in aliniere cu valorile acestora, atunci ne limitam atat pe noi, cat si pe ei.
Din perspectiva samanica, termenul de putere este folosit doar in relatie cu tine insuti/insati (putere personala): sa traiesti o viata de libertate (liber de atasamente, ganduri negative, orice te limiteaza sa traiesti la capacitate maxima), sa raspunzi mai degraba decat sa reactionezi la ce se intampla in jurul tau. Pe masura ce iti cresti capacitatea de a-ti realiza visele prin implicarea in activitati constiente, pozitive si directionate, iti cresti si puterea personala.
In loc sa privim puterea din perspectiva exercitarii controlului asupra celorlalti, am putea sa o privim din perspectiva indeplinirii misiunii vietii in aliniere cu valorile noastre, facand loc pentru cine suntem cu adevarat. Astfel, cream spatiu care in mod natural ii invita pe ceilalti sa gaseasca si ei sens in viata lor, oferind darul nostru, chemarea noastra, intregii lumi. Din perspectiva mea, acesta este adevaratul sens al leadershipului.
Prin dominare nu cunosti viata. Doar prin includere vei cunoaste viata – Sadhguru
Bibliografie: