fbpx
Povestea fluturelui

Prima zi a retreatului de la Predelut (vise si sincronicitati), alaturi de Robert Moss si cateva zeci de alte suflete minunate care s-au adunat aici. Si pentru ca orice calatorie incepe cu o intentie, impartasesc intentia mea (ce m-a adus la retreat), care mi-a venit intuitiv: “alerg dupa fluturi”.

Dupa ce spun asta, o fractiune de secunda ma gandesc ca e ceva pueril alergatul asta dupa fluturi. Apoi imi vine in minte coperta uneia din cartile lui Robert Moss (Visand sufletul inapoi acasa) si imi aduc aminte ca fluturele simbolizeaza sufletul. Asa ca daca inlocuiesc fluturii cu bucatele din suflet, nu mai pare asa puerila intentia mea. Imi spun ca asta e inca o dovada ca trebuie sa am incredere in intuitia mea, in mesajele care imi vin, fara sa stau sa le despic in 4 sau sa le analizez. Mintea are nevoie mereu de explicatii. Nu cad in plasa de data asta.

In timpul unuia dintre joculete, extrag un mesaj, la intamplare, scris de una dintre colege: „Transformation. Anything can be or become something else.” Hmm….Ma gandesc la procesul de transformare prin care trec si la cum atunci cand simtim ca drumul pe care mergem nu e bun, putem sa alegem o alta posibilitate. Un alt drum. Avem capacitatea sa transformam totul in favoarea noastra. Din ranile cele mai adanci putem sa ne luam cele mai profunde lectii.

Cand trecem printr-un proces de transformare, totul poate sa se darame sau sa se transforme. Imi dau seama de nivelul de rezistenta pe care il am cateodata. Stiu ca trebuie sa ma las dusa de val. Insa nu am integrat cu totul aceasta lectie. Nu inca.

Pe la sfarsitul primei zile, ma duc la baie si ma uit in oglinda. Observ un fluture mare, colorat, pictat pe tricoul meu. Nici nu-mi dadusem seama ca am ales sa il port azi. Prima sincronicitate. Zambesc.

Mai tarziu, revine fluturele. Se pare ca e tema mea de astazi. Vad pe facebook cum niste copii sunt martori unui proces de transformare: cum iese fluturele din crisalida. Si imi dau seama cat de uimitor este acest proces. Cat de greu este. Si ca omida trebuie sa moara ca sa iasa fluturele. Si ma gandesc si la biletelul cu transformarea si imi dau seama cum asa ma simt si eu: ca ma sparg in o mie de bucati. Simt ca ceva moare, dar simt ca altceva maret iese la suprafata. Cum ne placea sa zicem la scoala de coaching: dureri de crestere pe interior. Da, asta e! Cu cat opun rezistenta cu atat ma doare mai mult, ma chinui, mi-e greu. Cu cat ma las in proces, vad cum ies aripi, le simt.

Zambesc din nou si ma las purtata in lumea viselor. Ce frumos e sa fii martor unui proces de transformare: al unui fluture sau chiar al tau!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.