Stau în banca mea și scot iconitele. Le țin în mână și încep să mă rog în minte. Spun toate rugăciunile pe care le știu. Nu vreau să ies la tablă. Dacă nu o să știu ce să răspund? Dacă o să mă blochez? Mă fac de ras. Dacă am noroc și scap, răsuflu ușurată. Daca nu, deja știu că o s-o dau în bară…
Cred despre mine că nu pot învăța așa repede sau așa ușor ca alții, deși mi se spune că sunt isteață. ”Brânză bună în burduf de câine”…Mă simt așa, de mijloc.
Ca să putem învăța, avem nevoie să ne simțim în siguranță. Siguranța este locul în care are loc creșterea. Cum să creștem dacă suntem blocați de frică, dacă suntem imobilizați, paralizați?
Am făcut cât am putut sau cât credeam că pot. De ce aveam nevoie? De un spațiu sigur.
Siguranța este acel spațiu în care ne aflăm, starea sistemului nervos în care ne simțim conectați la ceilalți. Siguranța nu înseamnă doar lipsa unui pericol ci starea de conectare. Vă aduceți aminte cu siguranță de acel profesor de dragul căruia ați învățat o anumită materie. Era profesorul care vă făcea să vă simțiți în siguranță, conectați. Iar din acel loc, puteați doar să creșteți.
Dintr-un loc de frică, rușine, mobilizare sau îngheț, nu avem cum să simțim conectare. Și mai mult, nu ne găsim nici cuvinte chiar dacă poate am învățat lecția. Și pentru că nu înțelegem de ce simțim ce simțim, credem că e ceva în neregulă cu noi. Ne judecăm pentru că nu am știut să dăm răspunsul potrivit.
Cu mintea de acum, îmi dau seama cât de multe amprente și-a lăsat asupra noastră acest sistem în care accentul este pus mai mult pe rezultate și nu pe relația profesor – elev, relație care ar trebui să fie una inspirațională, una pe care copiii să o aibă ca model și pe mai departe. Cât de mult rău face învățatul de frică! Ajungem adulți care nu mai știu să se oprească din muncă. Adulți care simt că nu sunt niciodată suficient de buni. Adulți care sunt paralizați de frica unui discurs în public. Iar despre cum ne vorbim și nu ne auzim am mai scris.
Povestea se continuă și in mediul de acasă. Sau poate că pleacă de acasă și se continuă la școală. Primim recompensă doar pentru note bune. Dacă nu performăm nu suntem văzuți. Nu au părinții pentru ce să se laude.
“Dacă tăceai filozof rămâneai” – o altă vorba familiară. Mai bine taci, stai în banca ta….
Și uite așa, nu știm de ce ne inhibăm creativitatea. Decât să fac ceva greșit mai bine nu mai fac deloc. Când defapt, cheia succesului este eșecul. Nu o să iasă din prima. Ai nevoie să dai greș de foarte multe ori până reușești.
Și stau și mă întreb: oare cât de mult bine ar face dacă am fi mai conștienți de ce înseamnă să ne simțim în siguranță? Oare cât de mult bine ar face un sistem de învățare în care să ne simțim în siguranță înainte de toate?
Mă bucură însă faptul că acum avem acces la alt fel de informații. Sper doar să fie suficiente picături care să aducă valuri de schimbare.
Siguranța începe și cu noi. E nevoie să fim noi acea prezență reglatoare când interacționăm cu ceilalți.
Dacă lucrezi cu oameni de orice vârstă și în orice domeniu, îți recomand tare mult cărțile publicate de Editura Herald referitoare la teoria polivagală și practici pentru siguranța:
Cum ne recapatam starea de bine, conectare si siguranta, Deb Dana
Ghidul Teoriei Polivagale, Puterea de transformare pe care ti-o ofera starea de siguranta si conectare de Stephen Porges
Iar dacă vrei să te conectezi mai bine cu sentimentul de siguranță, îți recomand și Safe and Sound protocol, terapia prin muzică dezvoltată de Stephen Porges, pe care o folosesc cu clienții mei din 2020.