fbpx
Ne vorbim dar nu ne auzim

De câte ori ţi s-a întâmplat să ai aceeași discuție cu cineva şi să simţi că nu ajungeţi la nici un consens? Sau să îi spui acelaşi lucru în repetate rânduri fără să pară că mesajul tău ajunge la acea persoană?

De cele mai multe ori ne vorbim şi nu ne auzim în relaţiile cu cei dragi nouă. De ce?

Să pornim de la sistemul nostru nervos.

Sistemul nervos autonom este format din sistemul simpatic si sistemul parasimpatic si raspunde la semnale si senzatii prin 3 cai, fiecare cu mecanismele specifice de aparare.

– Ramura dorsal vagală a sistemului parasimpatic aduce strategii de imobilizare care se găsesc la toate vertebratele;

– Sistemul simpatic aduce mecanismele de protecţie „fight or flight” („luptă sau fugi”) şi s-a adăugat pe scara ierarhică odată cu apariţia mamiferelor;

– Ramura ventral vagală care face posibilă conectarea şi angajamentul social.

Sistemul nervos influenţează modalitatea în care experimentăm viaţa. Convingeri, comportamente şi reacţii corporale, toate sunt imprimate în ierarhia noastră autonomă. Dintr-o stare de protecţie, supravieţuirea este singurul scop, nefiind posibile conectarea şi schimbarea. Creşterea, sănătatea şi regenerarea sunt posibile doar dintr-o stare de conectare.

Modalitatea în care sistemul nostru autonom răspunde în anumite situaţii este strâns legată de experienţele timpurii. Chiar înainte de naştere, sistemul nervos preia informaţii şi răspunde la mediu. Expunerea prenatală la diverse situaţii adverse (de ex. greutăţi socioeconomice, suport social neadecvat, consumul de substanţe, etc.) influenţează funcţiile autonome ale bebeluşului.

Prima dată în pântec şi apoi în familie, experienţele timpurii influenţează sistemul nervos autonom creând anumite tipare obişnuite de răspuns.

Sistemul copilului se formează prin experienţele de reglare emoţională dintre acesta şi mama (co-reglare). Într-o relaţie cu un îngrijitor receptiv, dansul conexiunii, pierderea conexiunii şi reîntoarcerea la aceasta, creează bazele unui sistem nervos reglat.

Când un adult din familie are propriile tipare de dereglare emoţională, intrând de multe ori într-o stare de protecţie fără a putea să se întoarcă la reglare şi să ofere siguranţa conexiunii, sistemul nervos al copilului răspunde prin a-şi crea propriile tipare de protecţie. Fără intervenţie, moştenirea unui sistem nervos dereglat este transmisă din generaţie în generaţie.

Astfel că, reacţionăm la anumiţi stimuli în funcţie de experienţele trecute. Dacă am avut o prezenţă reglatoare atunci reacţiile noastre sunt corespunzătoare situaţiei respective (nu sunt distorsionate). De exemplu, atunci când am un examen nu reacţionez ca şi cum sunt în pericol sau mă fugăreşte un animal în pădure. Pe scurt, pot face faţă provocărilor zilnice, fără să fiu copleşită de emoţii de a căror origine nu sunt conştientă.

Modalitatea în care reacţionăm este imprimată în sistemul nervos, şi se întâmplă automat. Înainte să se formeze un gând sau să tragem o concluzie, deja fizionomia noastră s-a schimbat. Răspunsul se simte în interior (de ex. căldură în zona pieptului, durere de stomac, gât uscat, etc.) şi este vizibil şi în exterior (de ex. zâmbet, roşeaţă, postură rigidă sau relaxată, etc.).

Stephen Porges defineşte procesul prin care sistemul nostru nervos scanează în interiorul şi în afara noastră pentru a identifica dacă ceva este sigur sau periculos drept neurocepţie. Prin neurocepţie, sistemul nervos ascultă în interior la ce se întâmplă cu organele noastre, în exterior la ce se întâmplă în mediul înconjurător şi între, simţind conexiunea cu un alt sistem nervos. Acest proces se întâmplă pe fundal, fără să fim conştienţi. E ca un radar interior.

În funcţie de semnalele pe care le detectează sistemul nervos prin neurocepţie, răspunde în unul din următoarele moduri:

– Dacă simte că suntem în siguranţă, se activează ramura ventral vagală a sistemului parasimpatic. Experienţa ventral vagală este una de a simţi că faci parte din lume, a fi conectat la tine însuţi şi la ceilalţi, a fi deschis la schimbare şi a fi dispus să vezi şi alte posibilităţi.

– Dacă simte că suntem în pericol intrăm în starea de mobilizare a sistemului simpatic (putem simţi iritare, furie, anxietate, grijă, tendinţa de a fugi de ceea ce percepem a fi periculos, etc.);

– Dacă simte că ceva ne pune în pericol viaţa, putem experimenta un răspuns al ramurei dorsal vagale a sistemului parasimpatic, respectiv o stare de îngheţ, imobilizare, deconectare, disociere.

Dintr-o stare de activare a sistemului simpatic sau una dorsal vagală, vedem alb sau negru. Capacitatea de a vedea şi alte posibilităţi este limitată. Şi asta pentru că în locul şoferului trec emoţiile, cortexul prefrontal responsabil cu raţiunea şi analiza trecând pe bancheta din spate.

A avea multe responsabilităţi, a te simţi singur, a lucra într-un mediu neprielnic, a fi într-o relaţie complicată, sunt exemple de factori care pot copleşi sistemul ventral vagal.

Urmând traseul ierarhic, atunci când sistemul ventral vagal este copleşit, te duci cu un pas mai jos, respectiv în starea de mobilizare a sistemului simpatic „fight or flight”. Acest răspuns de supravieţuire este alimentat de cortizol şi adrenalină. În acest moment, nu mai cauţi conexiune, supravieţuirea fiind principalul scop.

Dacă nici acest răspuns nu este suficient, sistemul nervos autonom se duce şi mai jos pe ierarhie în starea de imobilizare, disociere, deconectare, resemnare, a sistemului dorsal vagal.

Ce ar fi de reţinut din tot ce am scris mai sus este că sistemul nostru nervos autonom este ca un radar care primeşte semnale mereu din interiorul şi din afara noastră. Şi în funcţie de experienţele trecute, rezilienţa şi capacitatea noastră de reglare emoţională, răspunde într-un anumit mod: fie o stare de relaxare şi conectare (sistemul ventral vagal), o stare de mobilizare (sistemul simpatic) sau imobilizare (sistemul dorsal vagal).

Atunci când suntem activaţi de un anumit stimul (o privire într-un anumit fel, un răspuns, o anumită reacţie, un sunet, o imagine, etc.) care ne aduce aminte de o anumită situaţie din trecut, respectiv se activează un anumit tipar de reacţie, capacitatea noastră de a percepe ce spune celălalt este afectată. Singurul scop al sistemului nervos autonom este de a căuta protecţie.

Dintr-o stare de frică sau hipervigilenţă, capacitatea urechii medii este afectată astfel încât nu percepem sensul cuvintelor unui discurs. Întregul nostru sistem este într-o stare de protecţie.

Şi de multe ori spunem „Da, dar am vorbit calm, nu am ţipat, nu am ridicat tonul, etc.” Chiar dacă tonalitatea vocii este aceeaşi, fizionomia ta s-a schimbat. Deja ţi-ai schimbat postura corpului, fizionomia feţei se schimbă şi se declanşează tot felul de senzaţii corporale. Iar sistemul nervos al celeilalte persoane a detectat toate aceste reacţii care se întâmplă în interiorul tău. Şi de aici încolo nici măcar nu se poate vorbi de comunicare. Este doar o „luptă” pentru protecţie. Nu e de mirare că nu reţinem ce spune celălalt atunci când ne certăm. Şi nu e de mirare că nu suntem raţionali. Nu se poate vorbi de ce e raţional sau nu. Emoţiile conduc acum.

Dar ce putem face să nu ne mai regăsim în astfel de situaţii?

Partea bună este că sistemul nervos învaţă prin experienţă. Astfel că, printr-o prezenţă reglatoare (a unui terapeut de exemplu), ajungem şi noi să ne dezvoltăm noi tipare de reacţie mai sănătoase.

Cere o pauză. Dacă simţi că ceva te activează, fie tonul partenerului tău, modul în care comunică, un anumit eveniment sau o anumită situaţie, cere o pauză şi reia discuţia când ieşi din starea de activare. Conectarea e posibilă atunci când sistemul nervos simte că pericolul a trecut. Deci e important să observăm în primul rând care este starea în care se află sistemul nostru nervos, care sunt reacţiile corporale şi care sunt convingerile pe care le avem deja despre ce se întâmplă, înainte ca cealaltă persoană să răspundă („nu mă ascultă niciodată”, „nu sunt văzută, iubită, auzită”, „nu-i pasă”, etc.).

De multe ori reacţionăm nu la ce se întâmplă de fapt ci la percepţia noastră despre ceea ce se întâmplă. Şi una dintre greşelile pe care le facem foarte des este să presupunem că ştim ce gândeşte cealaltă persoană.

Nu fugi de ce nu e confortabil. Observă ce respingi şi care sunt stimulii care activează ceva în tine. Devino cel mai bun observator al tău.

Mulţi dintre noi stăm în starea de mobilizare a sistemului simpatic perioade lungi de timp. Suntem ca un arc întins, gata să sară. Şi din această stare, mai ales dacă nu este una de care să fim conştienţi, ne este greu să ne conectăm cu ceilalţi sau să ne relaxăm. Una din metodele prin care putem promova o stare de angajament social, respectiv de activare a ramurii ventral vagale a sistemului parasimpatic, este Safe and Sound protocol, dezvoltat de Stephen Porges după zeci de ani de studii.

În relaţii ne este cel mai greu să fugim de emoţiile noastre pentru că ele se activează cel mai mult în cadrul lor. Însă, atunci când se repetă aceeaşi dinamică la nesfârşit, nu ar strica să reflectezi un pic la motivele pentru care se întâmplă asta. Cum ar fi în loc de “el sau ea mă face să mă port aşa, sau să reacţionez asa” să observi ce se întâmplă în interiorul tău chiar înainte ca unul dintre voi să spună ceva. Poate ai deja o convingere legată de cum vor decurge lucrurile şi reacţionezi în funcţie de asta sau poate că ai perceput ceva pe faţa persoanei respective sau în mediul înconjurător.

Aş mai avea multe de spus, poate în alte articole viitoare. Dar dacă acest articol te-a făcut să îţi pui o întrebare pe care nu ţi-ai mai pus-o până acum, şi-a atins scopul.

Suntem foarte ataşaţi de convingerile noastre, mai ales legate de alte persoane. Şi căutăm confirmări care să le întărească şi mai mult. Dar cum ar fi să priveşti lucrurile dintr-o altă perspectivă? Ca în poza aceea în care doua persoane se uitau la o cifră şi se certau spunând că unul vede 6 şi altul 9. De fapt, ambii aveau dreptate.

Utile:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Abonează-te

Dacă ţi-a plăcut conţinutul acestui site, abonează-te pentru a păstra legătura. Te voi ţine la curent cu proiectele la care lucrez şi cu conţinutul nou de pe site. 

Vei putea să te dezabonezi oricând doreşti. 

You have Successfully Subscribed!