Iubeşte-mă aşa cum vreau eu

De multe ori, avem o imagine a iubirii: a cum ar trebui să fim iubiţi, a cum ar trebui să ne simţim. Si orice iese din această imagine pe care ne-am creat-o, nu e bun. Te iubeşte, dar nu te iubeşte cum vrei tu.

Nu cred în Feţi Frumoşi şi Ilene Cosânzene şi nu cred că iubirea e ca-n filme: s-au văzut, s-au plăcut şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi. 

O relaţie presupune muncă, acceptare, compasiune, răbdare. Multă răbdare. E şi greu şi e şi frumos, minunat. E un proces. Si aşa cum noi ne schimbăm în fiecare moment, aşa şi relaţiile noastre se schimbă şi evoluează. 

Sunt perioade în care tu prea mult, el prea puţin şi altele în care el prea mult şi tu prea puţin. Prea mult sau prea puţin orice: prezenţă, conectare, implicare. E ca un dans dacă vrei; mai uităm şi paşii din când în când. 

La început ne dăm peste cap unul pentru celălalt. Suntem foarte atenţi la ce spunem, la cum ne comportăm. Apoi, după ce trec fluturașii şi devenim confortabili unul cu celălalt, ne dăm seama că nu mai e ce a fost. De ce? 

Fără să fim conștienți de asta, intrăm într-o relație cu așteptarea ca persoana respectivă să ne împlinească, să ne facă fericiți şi să ne iubească necondiționat. Astfel că, să nu te mire că partenerul(a) o să obosească la un moment dat. Şi atunci când el/ea nu mai îndeplinește așteptările pe care le-am setat, spunem că “nu mă mai iubești ca la început”.

E ca şi cum ne așteptăm ca partenerul nostru să ne ofere ceea ce noi nu ne putem oferi noua înșine. Şi punem pe umerii lui/ei o “povară”, fară ca măcar să fim conștienți de asta.

Poate partenerul(a) tău(a) ţi-a oferit nenumărate semne de iubire, dar pentru că ele nu se potriveau imaginii tale, nu le-ai luat în considerare.

Fiecare dintre noi iubim diferit. Unii dintre noi o arătăm prin gesturi de afecţiune, alţii prin a ne lăsa să fim vulnerabili. Unii cumpără flori, alţii strâng în braţe. Unii spun „te iubesc”, alţii preferă să o arate. Nu iubim la fel, aşa că aşteptarea ca tu să fii iubită la fel cum o dăruieşti, nu este realistă.

Dacă tu nu eşti bine cu tine, nimic din ceea ce face persoana de lângă tine nu va fi suficient.

Cum zice Toko Pa Turner, „adevărata căsătorie trebuie să aibă loc în interior”.

Aşa că, iubeşte-te pe tine în primul rând în loc să te comporți ca o jumătate care are nevoie să fie completată. Şi din acest loc, de întregire, poţi dărui mai departe la rândul tău.