fbpx
Fa rai din ce ai

Toata viata am avut acea “fear of missing out”, frica de a ramane pe dinafara, frica de a nu pierde ceva. Social media mi-a intarit si mai mult aceasta frica, pana cand, recent, mi-am dat seama cat de mare s-a facut.

Verificam incontinuu aplicatiile de social media si cand vedeam un curs nou, primul gand care imi trecea prin minte era „vreau si eu”. Apoi ma intrebam „chiar am nevoie de acest lucru? Este chiar util acest curs pentru acest moment in viata mea?”

La fel si cu cartile. Daca vedeam o postare legata de o carte pe care nu am citit-o, faceam print screen si o salvam intr-un folder de poze denumit „Carti”.

Cand eram la scoala si ne aduceau profesorii diverse carti suplimentare, mereu ridicam mana ca vreau si eu sa o comand, chiar daca poate nici nu o deschideam apoi. Rusinea pe care as fi simtit-o sa nu ridic mana, ma facea sa nici nu ma intreb macar daca parintii isi permit sa mi-o cumpere sa nu. Si chiar au fost multe momente in care si achizitia unei carti era prea mult….Era incercarea mea de a apartine, de a fi la fel, de a nu fi respinsa.

„Daca as mai face cursul asta, daca as mai citi cartea asta, poate ca….” spune vocea partii din mine care se simte ca un impostor uneori. Poate ca ce? As fi mai bine cu mine? As fi mai increzatoare?

Toate lucrurile pe care nu le-am facut imi distrageau atentia de la ce aveam deja. De multe ori, profesional, am incercat sa fac lucruri doar pentru ca vedeam si la altii, fara sa ma concentrez de fapt pe ce aveam deja, diferit.

Am ascultat un podcast ieri in care se vorbea despre cum la un moment dat, artistii au primit niste sume foarte mari de bani pentru drepturile de autor aferente creatiilor acestora de-a lungul unei perioade mai lungi de timp. Au fost toti asa bucurosi ca s-au sunat intre ei sa se bucure impreuna si sa se intrebe fiecare cat a luat. La un moment dat, unul dintre ei a primit ca raspuns o suma de multe ori mai mare decat cea pe care o primise el. Si desi era fericit inainte sa dea acel telefon, acum era trist, frustrat, nervos. I se parea ca a luat prea putin, ca e nedrept. E interesant cum un moment de bucurie poate sa dispara asa repede doar uitandu-ne peste gard si vazand ca ceilalti au mai mult.

Cam asa e si cu social media. Suntem toti vecini fara garduri la casa. Vedem poleiala din afara care ne ia ochii si devenim nefericiti si frustrati, caci noi vedem ce e in interiorul casei noastre si nu seamana cu ce au vecinii in afara. Dar, de fapt, nu vedem nici la ei in casa….

Zilele trecute, o clienta imi spunea care este notiunea ei despre vindecare si imi dadea ca exemplu diversi ghizi spirituali. Iar faptul ca avea acea perceptie despre cum „ar trebui” sa arate ca esti vindecat, ii intarea ideea ca e „broken”, ca e ceva in neregula cu ea si o impiedica sa fie prezenta la propriul proces, sa isi onoreze propria calatorie.

Cu totii avem provocari, cu totii dorim sa apartinem, sa fim acceptati asa cum suntem noi. Insa, de multe ori, nici noi nu ne acceptam asa cum suntem, nu ne dam voie sa fim autentici.

Multi clienti ma intreaba daca mai sunt si altii care simt ce simt ei. Au nevoie sa stie ca nu sunt singuri in experintele lor. Social media ne face sa ne simtim singuri uneori.

Daca si tu te simti singur, da-mi voie sa-ti spun ca nu e asa. Avem ganduri si trairi atat de similare!

Chiar daca lucrez cu oameni, asta nu inseamna ca mie nu mi-e frica uneori. Si eu ma simt neputincioasa sau ma judec tare aspru. Toate aceste trairi ne fac oameni.  

Poate ca va fi tot timpul acea parte din mine care va avea impulsul sa ridice mana, sa nu cumva sa piarda ceva. Aleg insa sa fiu prezenta cat de des pot atunci cand apare si sa ma concentrez pe propriul meu proces care poate sa arate total diferit de al altor persoane.

Si pentru ca totul este un proces, aleg sa imi limitez cat si ce consum pe social media. 😊

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.