Pe Mihaela am cunoscut-o la şcoala de coaching. Un om foarte muncitor, cald şi creativ. Mă uitam cu admiraţie la ea pentru toată puterea şi ambiţia pe care o avea. Vedeam în ea o dorinţă foarte mare de a aduce schimbare în mediul de lucru, în oameni. Şi simţeam dezamăgirea pe care o are oricine crede cu tărie în ideea lui, în viziunea lui, dar care nu este lăsat să îşi întindă aripile.
La ceva timp, am văzut-o luându-şi zborul şi acum realizez că, poate, inconştient, mi-a dat şi mie un elan, încredere să îmi urmez pasiunea.
Pasiunea pe care Mihaela o pune în tot ceea ce face se regăseşte în privirea ei a cărei sclipire aproape o pierduse odată. Ea a înţeles nevoia oamenilor de a lucra în medii care le pun în valoare potenţialul, că dincolo de targeturi şi deadline-uri, este important să fii om printre oameni.
Povestea ei este despre schimbare (din interior în afară) şi despre a face o diferenţă.
Mihaela Alexandrescu
Citat favorit:
Am multe însă astăzi simt să-l scriu pe acesta:
“Ani mai târziu am citit cărți despre atenția conștientă și meditație și am realizat că secretul fericirii – sau către lucrul cel mai dorit, starea de calm – nu constă mereu în a avea gânduri fericite. Nu. Asta e imposibil. Nicio minte inteligentă de pe pământ nu ar putea petrece o viață întreagă, bucurându-se doar de gânduri liniștite. Secretul e să-ți accepți gândurile, pe toate, chiar și pe cele mai rele. Acceptă gândurile, însă nu te transforma în gândurile tale. Înțelege, de pildă, că a avea un gând trist, chiar și o succesiune de gânduri triste, nu e același lucru cu a fi o persoană tristă. Poți merge printr-o furtună și poți simți vântul, însă știi că tu nu ești vântul. (Matt Haig – Câteva motive să iubești viața)”
Dacă ar fi ceva mai scurt, aș alege tot de acolo: “Nu poți schimba absolut nimic din trecut. Asta ține de cunoștințele primare de fizică.”
Cartea preferată:
Greu de ales, însă gândul mă duce la cartea care m-a însoțit în adolescenţă și tinerețe și m-a bucurat ca atunci când mă uit la Friends deși am văzut episoadele alea de zeci de ori: Cișmigiu & Comp. de Grigore Băjenaru.
Filmul Preferat:
Atât de multe și totuși, ca și la carte, gândul mă duce la cel văzut de cele mai multe ori: Dirty Dancing.
– Dacă ai fi o piesă muzicală, care ar fi aceea?
– Care e povestea ta? Ce faci în prezent?
MA: Sunt Consultant HR/People Advisor independent și lucrez cu organizații mici (cu potenţial mare) să oferim cea mai bună experiență de angajat și angajator prin diverse servicii: motivare și retenție, recrutare, politici și protocoale, programe de wellbeing și engagement, training, career path, coaching și multe altele legate între ele, la nevoie.
– Ce făceai înainte?
MA: Lucram în departamentul de HR într-o multinaţională.
– Cum ai ajuns să faci ceea ce faci acum? Cât timp ţi-a luat să te decizi şi ce asteptări aveai?
MA: Acum aproape un an am plecat din mediul corporate deși am crezut mereu că voi îmbătrâni acolo. Mediul multinațional părea ceva ce mi se potrivea mănușă. Și poate că mi s-a potrivit mereu. Doar că la un moment dat nu am mai simțit că mă mai potrivesc eu cu mediul. Astfel că, după aproape 10 ani, am decis să fac o schimbare. Inițial dorința era să fac o pauză, după mai multe episoade mici de burnout care s-ar fi putut transforma într-un episod mare. Apoi, înainte să apuc să iau pauza, mi-a venit ideea aceasta de a lucra pe cont propriu și a lucra cu companiile mai mici, românești. Sigur, nu mi-a venit ideea din senin, am identificat o nevoie și am explorat-o, chiar împreună cu fondatorul organizației care mi-a oferit primul contract și căreia îi voi fi mereu recunoscătoare.
– Ai avut un plan de rezervă?
MA: Da, planul de rezervă era că mă pot întoarce oricând în mediul corporate sau mă pot angaja pur și simplu, oriunde, dacă nevoia financiară mă va determina sau dacă voi descoperi că nu e pentru mine ce am ales și prefer să lucrez tot în mediul din care am plecat. Știu că se spune că dacă ai un plan B atunci nu investești o sută de procente în planul A însă eu nu sunt neapărat de acord. E nevoie să fim realiști și să avem și ceva de rezervă în caz că nu mai avem ce mânca 😀
– Te-a ajutat cineva?
MA: Soțul meu care m-a susținut și moral și financiar (nu că aș fi investit foarte tare în acest început pe cont propriu ci pentru a nu schimba radical stilul de viață odată cu înjumătățirea veniturilor practic). Sora și mama mea care mi-au dat încrederea că pot să fac tot ce îmi doresc. Amândouă îngrijorate, de altfel, de cât de mult vedeau că muncesc și mă stresez în legătură cu munca. Colegele mele de la Școala de Coaching, ele au fost printre primele care au aflat că îmi voi da demisia și primele care au aplaudat (la propriu) această decizie. M-au ajutat cu motivație și susținere și, de altfel cu primul meu contract. Una dintre colegele mele de acolo mi-a oferit această șansă să încep în organizația ei. Prietenii mei care îmi dădeau asigurări că fac ce trebuie și încercau să-mi găsească oportunități de colaborare. Încă fac asta pentru că au înțeles care este viziunea și misiunea mea precum și valorile după care mă ghidez și atunci s-au alăturat acestei cauze. Și în principiu cam toată lumea dragă din jurul meu! Și toate cunoștințele pe care mi le fac de atunci și care îmi dau votul lor de încredere că merg pe un drum care este nevoie să fie bătătorit de cineva.
– Ce provocări ai întâmpinat?
MA: Provocările întâmpinate au fost în mare parte cele dintre mine și mine. În sensul că erau momente în care îmi pierdeam încrederea, momente în care a trebuit să reduc niște cheltuieli (nu am suferit niciodată că nu puteam eu să cumpăr ceva, eu nu sunt o mare cumpărătoare, mai degrabă la zile de naștere și alte evenimente unde voiam să pot fi mai generoasă), momente în care îmi scădea energia că fac ce trebuie. Astea au fost momentele în care am încercat să apelez la planul B. Doar că, soarta nu m-a lăsat. Și aici sprijinul oamenilor mei dragi a contat enorm.
– Îţi aminteşti prima zi în care ai început să faci ceea ce faci acum? Cum te-ai simţit?
MA: Da, îmi amintesc perfect. Simțeam că pot să respir. Că fac ce trebuie. Că încep să construiesc. Ce frumoasă întrebare și cât de bine m-a conectat la ziua aceea!
– Ce lecţii ai învăţat?
MA: Poate că ar fi fost o idee bună să am și mai multe economii înainte să pornesc. Să am un confort financiar mai mare, ca să mă pot concentra fără prea multe griji la ce construiesc. Am învățat să accept momentele în care îmi vine să dau înapoi și să nu mă mai judec pentru ele. Să nu iau decizii grăbite și să nu îmi mai spun că lumea asta nu e pentru mine. Și asta pentru că, acum cu mintea limpede, nu văd o altă lume mai potrivită pentru mine.
– Ai regrete?
MA: Nu am regrete, nu, nu îmi vine nimic în minte acum.
– Ce ţi-ai fi dorit să fi ştiut înainte să te apuci de asta?
MA: Cred că am știut ce era de știut iar surprizele care au venit pe parcurs au avut contribuția lor. Deci nu, nu e ceva ce aș fi dorit să știu înainte.
– Care a fost cel mai important sfat pe care l-ai primit?
MA: Să merg pe drumul pe care l-am ales și să am încredere!
– Cum îţi începi ziua?
MA: Îmi alint pisica și ne salutăm de bună dimineața. Apoi mă pregătesc să ies. Eu lucrez de la sediul clientului și atunci merg la birou. Când ajung acolo, socializez cu oamenii, bem cafea și începem ziua cu energie și voie bună. Planific activitățile zilnice dacă nu sunt deja și facem să se întâmple lucruri frumoase 🙂
– Promovează-te într-o frază!
MA: Dorința mea este să contribui la construirea unui mediu de lucru uman, în care oamenii să aibă spațiu și siguranță să fie oameni.