fbpx
De mână cu sabotorul

„Nu pot să îi refuz….”, „Nu sunt în stare de nimic”, „Ce o sa zică lumea? Dacă o să râdă de mine?”

Acestea sunt doar câteva dintre vocile interioare care ne pun beţe-n roate. De multe ori ne găsim în situaţia de a vrea să facem ceva, dar ceva în interiorul nostru ne opreşte. Sunt acele părţi din noi care ne sabotează.

Cu toţii avem cel puţin un sabotor principal şi alţi câţiva secundari.

De multe ori reacţionăm la ce se întâmplă, fără să fim conştienţi de ce ne determină să o facem. De exemplu, ţi-ai rezervat o zi pentru tine după o perioadă lungă în care ai muncit din greu, însă primeşti un telefon de la prietenii tăi care te invită în oraș. Nu te simți în stare să te duci şi deja te imaginaseși în cada cu apă caldă, spumă şi uleiuri, dar ceva te împinge să renunți la toate astea şi să te duci oricum. Sabotorul care vrea să facă pe plac tuturor nu ţi-a dat pace nici acum. Nu este nimic în neregulă cu a ţine cont şi de dorinţele celorlalţi, a familiei şi partenerilor noştri, însă e important să ne dăm seama care este motivul pentru care facem lucrurile pe care le facem. Să fim conştienţi de ele. Dacă te laşi pe tine deoparte tot timpul pentru a face pe plac tuturor, poate ar fi bine să reflectezi un pic la care este motivul pentru care procedezi aşa. E din nevoia de validare, atenţie, recunoaştere sau din nevoia de a fi alături de cei dragi? Sunt lucruri diferire, dar destul de uşor de confundat dacă ascultăm doar vocile din mintea noastră.

În general, când vorbim de sabotorii interiori, ne punem într-o poziţie de luptă faţă de ei. Nu îi vrem, aşa că ar fi bine să dispară. Sau, ne-am obişnuit cu ei, şi nu facem nimic să schimbăm modul în care reacţionăm la indicaţiile lor. Însă cu cât respingem mai mult gândurile care vin către noi, cu atât ele devin şi mai intense. E timpul să găsim un aliat.

Pe lângă sabotori, avem şi un înţelept interior, pe care ajungem să îl ignorăm de multe ori. Înţeleptul este intuiţia noastră.  Pe exemplul de mai sus, este partea din noi care îşi doreşte timp pentru ea, în ciuda a ce vor ceilalţi, pentru că ştie că nu o să aibă prea curând un alt moment în care să se poată relaxa şi reîncărca. E uşor de ignorat, pentru că sabotorii ocupă aproape tot locul din mintea noastră. Ca să îi putem face loc, e nevoie să ne conectăm la noi înşine. E nevoie să luăm sabotorii de mână, să îi rugăm să ia o pauză.

Cum sa facem asta? Dacă vreodată ţi-ai stors creierii să găseşţi o soluţie la ceva şi n-ai reuşit până nu ai lăsat-o baltă şi te-a lovit inspiraţia când conduceai, mergeai pe stradă sau te jucai cu copiii, acela a fost un moment în care ai experimentat starea de prezenţă, de mindfulness. Starea în care te conectezi la intuiţia şi creativitatea ta.

Poţi face acest lucru şi în mod conştient, prin practici de mindfulness sau coaching. Poţi să faci câteva exerciţii de respiraţie, sau să faci o meditaţie ghidată pentru a te conecta la esenţa ta, la spaţiul dintre gânduri în care apare înţeleptul interior.

Să recapitulăm.

Atunci când simţi că e ceva în interiorul tău care te sabotează, fi atent(ă) la gândurile tale. Adu-ţi atenţia şi la corpul tău. Cum te fac gândurile să te simţi? Dacă e o stare de nelinişte, de agitaţie, e clar că ai de-a face cu un sabotor.

Apoi, încearcă să explorezi de unde vine sabotorul.

Sabotorii apar ca nişte „prieteni” de-ai noştri. Rolul lor a fost bun. Ne-au ajutat să ne menţinem relaţia de ataşament cu persoanele care au avut grijă de noi atunci când am fost mici. Dacă ai primit laude şi atenţie doar atunci când ai luat note de 10, tot timpul vei încerca să obţii cele mai bune rezultate, chiar dacă asta înseamnă să ajungi în momente de epuizare fizică şi psihică. Aşa apare sabotorul care te împinge să te forţezi mai mult şi mai mult şi care te face să crezi că nu valorezi nimic altfel. Aşa se dezvoltă personalităţile noastre, care nu sunt altceva decât un sine adaptat la mediul înconjurător. Însă acest sine este diferit de esenţa ta, diferit de înţeleptul interior.

Ca ajutor în acest proces de descoperire a sursei sabotorului tău şi de renegociere a relaţiei cu el, am înregistrat pentru tine o meditaţie ghidată:

Însă, nu înainte de a alege un sabotor cu care vrei să lucrezi. Dacă nu ştii care sunt sabotorii tăi, poţi să descoperi aici: https://www.positiveintelligence.com/assessments/

Fă din mindfulness o practică zilnică. Fi atent(ă) la gândurile tale, la senzaţiile din corp. Ai nevoie doar de câteva minute în care să îţi acorzi timp: scanează-ţi corpul dimineaţa înainte să te ridici din pat, sau seara înainte de culcare; fă exerciţii de respiraţie; meditează; experimentează starea de prezenţă la ce se întâmplă în jurul tău. Iar dacă nu găseşti timp să faci asta, vezi dacă nu e de fapt un sabotor sau o convingere care te limitează.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.