- Când crezi ca ai avut răbdare, mai răbda puțin…
O mare lecție a anului 2020 a fost pentru mine cea a răbdării. Aș fi vrut ca totul să se întâmple pe repede înainte, totul părea că se mișcă prea încet, până când anul a spus Stop și de la capăt.
Când ți se pare că faci prea mult cu prea puține rezultate, poate că nu ar fi rău să vezi dacă acel prea mult e ce ai nevoie acum sau nu. Am încercat tot felul de idei care îmi captau atenția și puneam presiune pe mine să fac de toate, până să-mi dau seama că aveam o frică de a rămâne în urmă, familiară de altfel, și nu neapărat o dorință autentică de a implementa acea idee. Așa că a fost nevoie să-mi pun câteva întrebări: Oare acest proiect/această idee e potrivită pentru mine acum? Mă văd făcând asta? De ce resurse am nevoie? Care este motivația mea? Puneam ideea pe hârtie, urmând a reveni la ea dacă nu îmi dădea pace și dacă apărea momentul potrivit.
Urmăream alte persoane făcând diverse lucruri și îmi doream să încerc și eu, însă nu toate mi se potriveau sau nu era momentul potrivit pentru ele. Astfel că, am renunțat să mai petrec atât de mult timp observând parcursul altor persoane și am ales să mă concentrez pe traseul meu. Am renunțat la acele proiecte care îmi luau din energie și îmi distrăgeau atenția de la lucrurile concrete pe care le avem de făcut și am avut răbdare să le las să crească în ritmul lor.
2. Dacă tot aștepți momentul perfect, nu va veni niciodată
O idee care nu mi-a dat pace a fost cea a unui podcast. Căutam o formă prin care să mă apropii mai mult de oameni, să îmi pun gândurile în ordine și să împărtășesc ce descopăr. Ideea de a crea conținut video îmi părea copleșitoare, mai ales că am experimentat munca din spatele unei înregistrări atunci când am creat primul meu curs on-line. Atunci când nu ai o echipă în spate și când e nevoie să te adaptezi și să înveți din toate, e foarte greu să păstrezi un nivel profesionist. Așa ca m-am întrebat ce pot să fac cu puținele resurse pe care le am.
Motive precum: nu am studio de înregistrări, nu am microfon performant, nu mă pricep la promovare, mă țineau în loc, până când mi-am dat seama că nu am cum să știu ce am de îmbunătățit până nu încerc. S-a născut astfel Cu pași mici, un podcast despre viață în general, relații, neuroștiință, legătura minte-corp, mindfulness.
3. Observă ce respingi
2020 m-a făcut să mă uit mai îndeaproape la acele convingeri și lucruri pe care le respingeam.
De câțiva ani tot exploram dacă îmi doresc să fac o a doua facultate sau nu. Citesc mult cărți de psihologie, dezvoltare personală, abordări terapeutice, fac tot felul de formari și investesc în mine, poate chiar compulsiv uneori, însă am tot amânat înscrierea la facultatea de psihologie. Motivul era că nu mai am 20 de ani, că durează mult să fac și formare și Master, că nu vreau să mi se impună ce să învăț…. Mi-am dat însă seama că decizia pe care urma să o iau acum era una naturală având în vedere traseul pe care am decis să-l urmez și nu este despre a dovedi ceva cuiva. Mă bucur acum de un colectiv minunat și explorez cu curiozitate tainele psihologiei, fiind martor al transformării clienților mei, odată cu transformarea mea.
Tot din această categorie a lucrurilor pe care le respingeam fac parte și pisicile. Da, pisicile. Îmi plac toate animalele și îndrăgeam pisicile, însă nu m-aș fi văzut neapărat având una. Mi-am dat seama că, de fapt, ceea ce respingeam nu erau pisicile, ci comportamentul lor: au limite clare, nu tolerează afecțiune excesivă dacă nu au chef, nu își schimbă așa mult personalitatea în funcție de stăpân. Pe scurt, nu îmi plăcea că manifestau acele comportamente care oglindeau o lipsă sau o incapacitate din interiorul meu, căci personalitatea mea era aceea de a face pe plac, de a ma lăsa pe ultimul loc. 2020 ne-a adus 2 pisici pe care le îndrăgim tare mult și care ne-au adus multă bucurie în perioada lungă de izolare.
Ar mai fi tot aici un curs de Psychic Reiki pe care m-am decis să-l urmez din dorința de a fi mai conectată la intuiția mea, precum și alte lucruri mărunte care îmi așterneau un zâmbet pe față atunci când realizam că le respingeam în trecut.
4. Ce cauți e chiar în fața ta
Una dintre convingerile care mai apare uneori este că trebuie să muncesc foarte mult ca să obțin ceva. Așa se face că în loc să mă concentrez pe ce era chiar în fața mea, îmi împărțeam atenția în o mie de direcții. Mi se părea prea simplu ca ceea ce căutam să fie deja acolo și vedeam mai mult ce lipsește.
E în structura creierului nostru să se concentreze mai mult pe ce e negativ, pentru a ne proteja de eșec, de pericol.
Noi, “oamenii mari”, tindem să complicam foarte mult lucrurile. Nu de puține ori, jocuri rezolvate cu ușurință de copii sunt dificile pentru adulți. Ce poveste îți spui care te împiedică să vezi ce e în fața ta? Atunci când nu găsești un răspuns, vezi dacă nu e deja acolo.
5. Ca să ai ce-ți dorești, renunță să-ți mai dorești
Paradoxal, nu? Ai experimentat vreodată momente în care erai foarte concentrat asupra unui lucru/proiect încât nu-ți mai venea nicio idee? De multe ori, inspirația vine când faci cu totul altceva. Dorește-ți ceva, dar detașează-te de acel lucru. Wu wei ar numi taoiștii acest principiu de renunțare la efort și a fost surprinzător pentru mine sa văd cum funcționează.
Imaginează-ți că ești ca un magnet: cu cât ți-e frică să nu se întâmple ceva, cu atât ai mai multe șanse să atragi acel lucru de care ți-e frică. Nu poți să stai pe scaun și în picioare în același timp. La fel e și cu dorința: nu poți să ai și dorința și ce îți doresti în același timp. Setează-ți o intenție și poartă-te ca și cum s-a împlinit deja, vizualizează-te.
6. Nimic nu se irosește
Am avut momente în care m-am întrebat dacă nu cumva mi-am irosit cei 8 ani din viața făcând altceva decât ce fac acum. De multe ori, oamenii nu fac o schimbare în carieră pentru că se gândesc la timpul pe care l-au investit. Ce m-a surprins însă a fost să observ cum anii petrecuți în consultanță fiscală mi-au folosit foarte mult la ce fac acum. Nu numai că mi-am dezvoltat un tip de gândire care mă ajută să fac conexiuni cu ușurință, ci pot să și empatizez cu multe dintre persoanele cu care lucrez. Plus că, fiecare experiență m-a adus mai aproape de unde sunt acum. A fost nevoie să trec prin multe experiențe pentru a învăța să pun mai mult preț pe munca mea și să spun NU când e prea mult.
Au mai fost perioade în care mă apucam să lucrez la un proiect care nu ajungea la o finalitate, frustrându-mă cu gândul la timpul investit. Însă, de fiecare dată găseam utilitatea muncii mele în alt moment și în cu totul alt scop decât aș fi crezut. Așa că acum, atunci când lucrez la ceva care nu se concretizează, știu ca voi folosi acel lucru poate la proiecte viitoare pe care nu mi le imaginez acum.
7. Fiecare cu dreptatea lui
Atunci când asculți doar ca să dai un argument pentru care ai dreptate, cât de mult asculți de fapt?
Dacă pentru tine ceva este adevărat, nu este neaparat la fel și pentru altă persoană, astfel că, în loc să încerci să-ți forțezi punctul de vedere, sau mai bine zis adevărul tău, fii curios: cum experimentează această persoană diferit acest lucru? Și dacă ești deschis să privești dintr-o altă perspectivă poate mai înveți ceva despre tine.
Ceea ce pentru tine a făcut un click (o carte, un film, etc), pentru altă persoană poate să nu aibă niciun impact. Și e normal să fie așa, având în vedere că experiențele noastre sunt diferite. De multe ori poate că insistăm ca cineva să vadă un anumit lucru pentru a nu ne simți singuri în experiența noastră. Observă-te atunci când ții neapărat ca cineva să vadă un film, să citească o carte, să asculte ceva: ce speri să se întâmple ca urmare a acestui lucru? Poate tinzi spre un nivel de conectare, poate că privești cu judecată acea persoana și crezi că e rolul tău să-i deschizi ochii/urechile, sau poate e doar dorința autentică de a împărtăși lucruri pe care le descoperi.
8. Oamenii nu au nevoie să fie salvați
Grea lecție atunci când îți iei atât de în serios rolul de salvator, mai ales în cadrul familiei tale.
Fiecare om cu procesul lui, cu lecțiile lui și pentru fiecare e un moment potrivit. Atunci când îți asumi rolul de salvator, e ca și cum nu ai încredere că cealaltă persoană poate face față situației prin care trece și e ca și cum tu judeci dacă e bine sau nu ca ea să treacă prin acea experiență. Ori, toate experiențele pe care alegem să le trăim, la nivel conștient sau inconștient, ne folosesc, iar modul în care ne folosesc ține doar de noi, ca parte a procesului nostru.
Salvatorul poate fi și despre încercarea de a acoperi un gol, acela al insuficienței (mă fac indispensabil astfel încât să fie nevoie de mine tot timpul, să am un sens). Atunci când simți să sari în ajutor, fără să ți se fi cerut acest lucru, vezi ce anume încerci să salvezi de fapt sau pe cine.
9. Cu cât dai, cu atât ai mai mult
Dintr-o mentalitate de lipsă, atunci când dai rămâi fără. Însă, cu cât dai mai mult, fără a aștepta nimic în schimb, cu atât primești mai mult.
În 2020 am dăruit mult din ce aveam mai de preț, și anume timp și prezență. M-am implicat în activități de voluntariat în cadrul platformei Dare to Care și a altor inițiative personale. Pentru mine este important să dau mai departe oamenilor care sunt în nevoie, iar atunci când dai, cu siguranța se va întoarce la tine.
Au apărut oportunități la care nu m-aș fi gândit care au rezultat din aceste activități de voluntariat, oportunități pentru care sunt tare recunoscătoare.
10. Ce nu vezi în tine, nu vezi nici în ceilalți
Putem face multe lucruri singuri, însă de multe ori ne folosește o oglindă care să ne arate ce ne scapă. Se repetau multe tipare în viața mea, până să îl văd pe acela care mă durea și mă elibera cel mai mult, iar acest lucru nu am putut să-l fac singura, ci cu ajutor.
A cere ajutor de specialitate (terapie sau Coaching) este văzut de multe ori ca o slăbiciune, însă mie mi se pare esențial în procesul de cunoaștere și creștere personală.
Nu ai cum să îi înțelegi pe ceilalți dacă nu te înțelegi pe tine. Ce tipare se repetă în viața ta (relații, dinamici, experiențe) și unde ți-ar folosi o oglidă?
11. Totul e….din ce în ce mai bine
Se spune că dincolo de zona de confort este drumul spre creștere. Iar 2020 m-a scuturat și m-a aruncat dincolo de ce percepeam a fi limitele mele. Este anul în care am crescut cel mai mult și asta pentru că este ultimul an pe care l-am trăit. 2021 va fi din ce în ce mai bine. Cu siguranță vor fi alte lecții, alte experiențe, mai dureroase, mai fericite, însă cea mai importantă este modalitatea în care ne raportam la ele.